Catalog de articole

Principală » Articole » PSIHOLOGUL – CREATOR DE VALOARE ARTISTICĂ

DRAGONUL DIN ÎNTUNERIC - Număr de concurs 6

Tibi e un băieţel care trăieşte într-un loc neobişnuit. Camera lui e foarte mare şi, atunci când vine seara, e teribil de întunecoasă. Tibi spune că, sub patul lui, şi-a făcut culcuş un dragon fioros. Adesea, când se cuibăreşte în pat, înainte de culcare, băieţelul aude trosnituri şi scârţâieturi care îl îngrozesc. Atunci o strigă disperat pe mama lui care vine şi îl linişteşte. Îi spune o poveste veselă şi rămâne cu el până când Tibi adoarme.

Într-o noapte, s-a întâmplat un lucru straniu. Tibi s-a trezit să bea apă şi, când să adoarmă la loc, a auzit din nou trosnituri sub pat. A strigat-o pe mama lui, dar aceasta nu i-a răspuns. Îi era teamă să se dea jos din pat şi să meargă în camera părinţilor, aşa că a rămas sub pătură, tremurând. Zgomotele nu încetau. Ba dimpotrivă, trosniturile se transformaseră în bufnituri. «E cumplit! Cu siguranţă o să iasă de sub pat şi o să mă înghită», îşi spuse Tibi în sinea lui. Îşi amintea de un desen animat, în care un dragon uriaş înghiţise o clasă întreagă de copii obraznici şi nimeni nu putuse să facă nimic. «Am fost foarte rău. Sunt un copil extraordinar de obraznic». Şi Tibi începu să-şi amintească momentele în care fusese certat pentru ceea ce făcuse: când nu şi-a mâncat salata, când i-a trântit bunicii uşa-n nas, când a păcălit-o pe mama că îl doare burta ca să nu mai meargă la grădiniţă...O, da, şi când a lipit gumă de mestecat pe haina nouă a mătuşii Gena, pentru că uitase să-i ia un cadou de ziua lui. «Sunt groaznic de rău şi merit să fiu pedepsit», îşi spuse Tibi de data aceasta cu voce tare, printre lacrimi. Şi bufniturile se auzeau din ce în ce mai tare. «E îngrozitor! O să mor! Dragonul ăsta o să mă ucidă şi nu e nimeni în toată lumea asta care să mă salveze», îşi spuse Tibi cu disperare. Îşi imagină ce va urma după ce el va muri: pe mama care va plânge amar, pe tata încercând să o consoleze, pe buni care nu va mai avea cui să-i facă gogoşi şi chiar pe mătuşa Gena aducându-i mult prea târziu un trenuleţ de jucărie. Şi toţi sunt atât de trişti... Şi nu va mai putea să se joace niciodată cu jucăriile lui preferate... Şi...

Dar stai! Ce se întâmplă? Tibi simţi că, dintr-o dată, de sub pat, începe să se zărească o lumină slabă. Şi parcă zgomotele acelea îngrozitoare nu se mai auzeau atât de tare. Se aplecă încetişor şi văzu o lăbuţă mică, firavă, pe podea. Lăbuţa era mov şi avea trei degete. Apăru şi a doua lăbuţă. Şi după ea, un corp rotund şi transpirat, deasupra căruia se iţea un cap mititel. Ciudatul animal căscă îndelung şi Tibi îi zări dinţii lungi şi ascuţiţi.

― Cine eşti tu? întrebă băieţelul cu o fărâmă de voce.

― Ei, hai, că eşti culmea! zise vietatea care începuse deja să exploreze camera băiatului. M-ai ţinut treaz toată noaptea şi tot tu mă întrebi cine sunt! N-ai ceva de mâncare? Sunt lihnit. Şi noaptea asta a fost foarte lungă...

Tibi îşi aminti de desenul animat cu dragonul care mâncase copiii. Se gândi că, poate, dragonii aşa de mici nu găsesc copiii comestibili.

― Păi, nu, sigur că nu, zise animăluţul, de parcă putea citi gândurile băiatului. Eu sunt vegetarian. La fel şi toţi cei din specia mea.

― Ce specie? întrebă Tibi, de data aceasta mai tare, căci urechile vietăţii păreau tare mici.

― Dragonus Înfricoşatus. Cea mai grozavă specie de dragoni, prin colorit şi prin aria de răspândire.

― De unde vii? întrebă Tibi. Îşi aminti că, în sertarul de la noptieră, ascunsese câteva tablete de ciocolată. Îl deschise, puse ciocolata pe marginea patului şi se minună când văzu cât de repede a dispărut în gura dragonului.

― Vin de sub patul tău, evident. În general, e un loc potrivit pentru noi, dragonii, care dorim să avem o viaţă liniştită. Din când în când însă, se mai întâmplă să nu avem parte de tot confortul: ne deranjează emoţiile nesănătoase ale copiilor.

― Cum adică? întrebă Tibi, cu speranţa că dragonul se săturase şi nu va mai cere de mâncare. Nu mai avea ce să-i dea.

― Gândeşte-te şi tu! Te-am deranjat eu cu ceva până acum?

― Nu, recunoscu Tibi, parcă uşurat, deşi nu ştia de ce.

― Eu sunt un dragon foarte discret şi tolerant. Ştiu când copiilor le este teamă de mine şi respect acest lucru: dau încet din coadă. Dar, când copiii nu înţeleg că teama e una, şi frica e alta, deja lucrurile se schimbă.

― Cum aşa? întrebă băiatul curios.

― Teama este o emoţie necesară. Atunci când copiilor le este teamă, ştiu să se ferească de anumite lucruri care le pot face rău. Pot să fugă sau pot să se apere. Deci teama este o emoţie folositoare şi sănătoasă.

― Dar mie mi-a fost îngrozitor de teamă, spuse Tibi cutremurându-se la amintirea zgomotelor ce se auziseră de sub patul său.

― Da. Pentru că teama ta s-a transformat în altceva: în frică. Te-ai trezit pe întuneric, fără mama lângă tine şi te-ai gândit că o să te mănânc. Atunci a apărut frica. Să ştii că ea nu e o emoţie utilă şi sănătoasă. Din cauza fricii tale, nici eu n-am mai putut să dorm.

― De ce?

― Dragă Tibi, dragonii din specia mea se hrănesc şi cu emoţiile oamenilor, nu numai cu salată şi ciocolată. Când îţi era teamă de mine, era OK. Ţi-am spus doar că teama e o emoţie sănătoasă. Dar atunci când ţi s-a făcut frică, asta e o emoţie nesănătoasă şi foarte indigestă pentru mine. Iar eu sunt un dragon precaut: îmi place să mănânc cumpătat şi lucruri de calitate. Asta, dacă mai vrei să fim prieteni.

― Să fim prieteni...Tibi privi cu atenţie ciudata făptură.

― Sigur! Mi-ar plăcea tare mult să nu fie necesar să-mi schimb domiciliul. Ultima dată a fost o experienţă neplăcută. Fetiţa la care am stat n-a putut deloc să controleze gândurile nesănătoase şi frica ei m-a îmbolnăvit.

Tibi se simţi dintr-o dată mult mai bine la gândul că nu era singurul care avusese o problemă cu frica. Şi, până la urmă, dragonul de sub patul lui era chiar simpatic.

― Eu sunt Mibo, spuse dragonul zâmbind. Ce zici, rămânem prieteni?

― Prieteni! răspunse Tibi încrezător.

Un şuvoi de lumină se strecură brusc în cameră. Draperiile făcură loc pentru o nouă zi.

― Tibi, mâncătorule de ciocolată, îl alintă mama, zbârlindu-i cu o mână părul.

― Mama, în seara asta vreau să mănânc o salată mare! tropăi nerăbdător pe podea băiatul. O zi bună, Mibo! spuse apoi încetişor, în timp ce îşi căuta sub pat papucii.

Categorie: PSIHOLOGUL – CREATOR DE VALOARE ARTISTICĂ |(05.05.2014)
Vizualizări: 328 | Comentarii: 1 | Rating: 3.9/8
Total comentarii : 1
1  
O poveste terapeutica reusita!

Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]
Căutare
Categoriile secţiunii
PSIHOLOGUL – CREATOR DE VALOARE ARTISTICĂ [6]
Bookmarks
                                                                              
Powered by uCoz